Biserica Valea Danului - O candelă spre cer.

Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le!

Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim.”

Binecuvitează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba casei Tale.


Pagini

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

A II-a excursie religioasă - catehetică

În data de 24 octombrie 2009 Biserica Valea Danului a organizat a II-a excursie religioasă în cadrul Proiectului "Hristos împărtăşit copiilor şi tinerilor" împreună cu Profesoara Elena Ilina, Academicianul Dan Gherasimescu şi bineînţeles cu copiii.
Prezentăm câteva fragmente din compunerile făcute de copii despre această excursie: "Este o zi frumoasă de sâmbătă. "(Stănescu Ionuţ)"Am vizitat Schitul Sfânta Treime din Trivale" (Liţă Raluca-Andreea), "unde părintele ne-a pus să numărăm scările şi să sărim într-un picior până sus" .(Rada Daniela-Elena) Apoi am fost la Grădina Zoologică unde am văzut urşi, struţi, bufniţe, lupi, ..."(Oprescu Ştefania) Muzeul a fost foarte frumos mai ales atunci când ne-a povestit despre animalele care au existat. (Popescu Cătălina-Mihaela)
La Planetarium am văzut documentare despre fiecare planetă în parte. (Ionescu Luiza-Maria) Am plecat acasă şi le-am povestit părinţilor. (Arpăşanu Georgiana-Florentina) În motocar am cântat (Dinescu Bianca-Alina) Acesta excursie m-a impresionat. (Dinescu Denisa) Aceasta a fost o zi fantastică (Cîrstea Daniela).Vă invităm să vedeţi pozele