Biserica Valea Danului - O candelă spre cer.

Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le!

Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim.”

Binecuvitează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba casei Tale.


Pagini

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Cateheză şi Seară duhovnicească la Biserica Valea Danului - 5 decembrie 2009

În data de 5 decembrie 2009 am avut onoarea de a avea în mijlocul nostru la o întrunire catehetică pe Părintele Inspector Anton Dicu din cadrul Biroului de Catehizare parohială al Eparhiei Argeşului şi Muscelului. Lecţia de rând a fost Prin rugăciune vorbim cu Dumnezeu (Partea a II-a a lecţiei nr.7 din Ghidul catehetic pentru parohii – partea I – Viaţa noastră cu Dumnezeu, pag. 46-47).
Împreună cu copiii intrăm în biserică, ne închinăm la icoane, aprindem candela şi o lumânare, facem rugăciunea şi apoi începem lecţia.
În această zi, aducându-ne aminte de seara de Moş Nicolae, înainte de a începe lecţia propriu-zisă, împreună cu copiii, am împodobit bradul de Crăciun.
Am verificat tema – didactică (Ai încredere în mine!) şi practică (un desen cu Sfinţii Apostoli şi decuparea din hârtie a unui îngeraş) şi apoi am recapitulat lecţia trecută O mireasă pentru Isaac. Ca o introducere în lecţia de rând am întrebat copiii ce rugăciuni ştiu (Ionescu Luiza-Maria a zis rugăciunea Ceea ce eşti mai cinstită, Popescu Gabriel a zis Crezul). După prezentarea lecţiei cu imaginile din Ghidul catehetic, în partea a doua a lecţiei am repetat câteva colinde de Crăciun, apoi am oferit copiilor câte o iconiţă şi un cadou de la Moş Nicolae. În finalul întâlnirii Părintele Inspector ne-a prezentat importanţa acestor întâlniri catehetice în viaţa noastră a tuturor, atât a copiilor cât şi a îndrumătorilor. În mod deosebit a accentuat datoria misionară a preotului de a învăţa care se împlineşte în dragostea copiilor pentru Hristos. În încheiere dumnealui a relatat viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, ca cel mai iubit sfânt din lume, subliniind şi grija deosebită a
Înalt Preasfinţitului Calinic
pentru acest proiect. Ca o încununare a frumoasei întruniri am săvârşit slujba vecerniei.

Seară duhovnicească la Biserica Valea Danului

Seara de rugăciune din 18 octombrie 2009 a fost precedată de întrunirea catehetică "Hristos împărtăşit copiilor".
Imaginile confirmă atmosfera de rugăciune.