BISERICA VALEA DANULUI - istoric, legenda satului și foto

BISERICA VALEA DANULUI

- scurt istoric și legenda satului -

Biserica parohială Valea Danului cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfânta Muceniță Filofteia„ este monument istoric din secolul al XIX-lea şi se află în Comuna Valea Danului, Judeţul Argeş, pe drumul Curtea de Argeş – Câineni – Sibiu. Lăcaşul este ctitoria primului Episcop al Argeşului, Iosif şi a iconomului Mânăstirii Curtea de Argeș, Meletie la data de 1 octombrie 1811. Demn de menționat este că s-a ridicat această biserică pe cheltuiala celor doi evlavioşi călugări. Biserica are un plan trilobat, cu turla pe naos şi pridvor, sprijinit pe patru stâlpi de cărămidă în faţa pronaosului.

Trei lucruri atrag atenţia asupra acestei biserici: tâmpla de lemn, care a aparţinut odinioară Mânăstirii Argeşului, rânduielile sau poruncile arhiereşti de pe pisania lăcaşului, biserica însăşi cu clopotniţa-turn, pe care cercetătorul o consideră o „comoară pe lângă celelalte lucruri menţionate”.
Catapeteasma a fost făcută pe vremea lui Şerban Cantacuzino, la 1682, când a fost renovată Biserica Episcopală de la Argeş. După cutremurul din1802, Episcopul Iosif, repară mânăstirea, iar în 1912, când se face o nouă tâmplă, vechea tâmplă o aduce la ctitoria sa din Valea Danului. Pentru noi, astăzi, deosebit de valoroase sunt inscripţiile de pe pisania bisericii, steaguri, clopote, icoane, relicvarii, cărămizi.
Croită în chip de mânăstire, ctitorirea acestor doi evlavioşi călugări este aşezată în mijlocul unei curţi mari, înconjurată cu ziduri de piatră şi având la intrare un puternic turn clopotniţă. Solul intrării în curte este subliniat de o arcadă în plin centru, în mijlocul căreia se deschide poarta. Două aripi triunghiulare de zid, ca doi contraforţi, acoperite ca şi clopotniţa cu şindrilă, proptesc fără nevoie, de o parte şi de alta, zidul din faţa turnului.
La Valea Danului în clopotniță a funcţionat o şcoală de grămătici, o „filială” a mânăstirii, unde îşi făceau ucenicia într-ale scrisului caligrafi, copişti, miniaturişti dar şi citeți, dieci, preoți şi călugări pentru nevoile satelor.

Primul care cercetează biserica, în 1915, şi depune asupra acesteia un raport la Comisia monumentelor istorice este însuşi secretarul comisiei, istoricul Virgil Drăghiceanu care face propunerea ca aceasta să devină monument istoric. La 23 aprilie 1922, istoricul Nicolae Iorga, vizitează Comuna Valea Danului, atras fiind de monumentul istoric medieval.
Bătrânii vorbesc despre trecerea Reginei Elisabeta prin zonă sau despre faptul că Regele Ferdinand I, urmaşul său, Carol al II-lea sau Nicolae Iorga s-au închinat cândva la biserica de la Valea Danului.
Valea Danului e pentru Curtea de Argeş ceea ce este Valea Voievozilor pentru Târgovişte, o localitate legată de familiile primilor domnitori ai Ţărilor Româneşti.
Comuna Valea Danului, însăşi, n-a atras atenţia istoricilor, cercetătorilor, cât a făcut-o Biserica ctitorită în anul 1811, care este valoroasă nu numai pentru originalitatea arhitectonică şi prin catapeteasma adusa aici de la Mânăstirea Curtea de Argeş, dar şi prin faptul că, în clopotniţa bisericii, copiii de aici au învăţat primele buchii.

Legenda Satului Valea Danului

Academicianul Dan Gherasimescu

Domnul Negru Voda trecu munţii încoa spre Argeş, pe drumul lui Vodă cătând loc de mânăstire şi de pomenire, dă poruncă celui mai vestit meşter Manole să caute prin părţile locului oameni cu frică de Dumnezeu care ştiu a lucra cea mai frumoasă mânăstire cum n-o mai fi alta. Pe sub poale de pădure, pe văi cată şi adună nouă meşteri mari Dan, Iaşu, Sasu, Micu, Rodovan, Faur, Maş, Albu şi Calu, cu toţi se-nvoiesc să-i facă lui Vodă cea mai frumoasă mânăstire.

Se zice că Manole se sfătuia mereu cu prietenul său , dulgherul Dan cum să fie bine să nu îl supere pe Vodă. Când fu la coperiş veni Vodă cu oştenii săi să se-nchine. De pe coperiş meşterii îi zic: – Ce zici Doamne? Bun lucru mi-aţi făcut, dar acum, dacă ar fi să mai faceţi alta mai frumoasă aţi putea? – Ehe, cu mult mai frumoasă, Doamne. Supărat Vodă stă şi se gândi apoi porunci oştenilor să surpe scările şi schelele. – Ce facem, ce facem, se-ntrebau meşterii? – Las că vă scap eu şi de asta, le zice Dan. Din şiţa rămasă le face la toţi haripi, le leagă de mâini, se închină şi zboară care-ncotro. Manole sări primul dinjos de mânăstire, apoi ceilalţi şi unde cădeau din lacrimile lor se formau izvoare cristaline. Pe unde căzură se făcură văi cu aşezări omeneşti.

La noi Valea lui Dan, Dăneşti şi Valea Danului. Toţi dănenii mândri de dulgherul Dan dădură pruncilor la naştere numele de Dan, Dănilă, Dăniloiu, nume care se păstrează până azi. Mai apoi pe ambele maluri ale văi se aşezară Stângă cu cei trei copii Matei, Niţă şi Dina ca fiind dregători ai Domnului alături de Rada care avea doi copii, pe Dumitru şi Niţă. Alături de Stângeşti se aşezară Preda Ceauşu cu cei doi copii, Preda şi Florea alături de Piţigoi, om cu şase copii, Barbu, Tache, Tănase, Matei, Sandu şi Niţă. De peste deal din Haref a venit şi Iordache Protopopescu ca fiind împroprietărit de Mitropolit. Valea Danului a fost moşia Mânăstirii, mai apoi a venit şi Raicu Mihale, Stoica Neamţu, Boroban cu trei copii: Prodan, Anghel şi Oprea, unii veniţi de la câmp, Câmpenii, Vasile, Nistor, Andrei şi alţii. Pe alt deal Ciurea cu fiul său Mihai, însprea răsărit clăcaşi de pe moşia mânăstirii în balta satului, alături de Rada. Aceştia toţi au dat numele cătunelor satului nostru: Răreşti, Borobăneşti, Ciureşti, etc. Pentru acest fapt tata-mare al tatălui meu ne-a dat denumirea de Daniel şi Dan. Legenda auzită de la tata-mare, Andrei Gherasimescu în septembrie 1967.

"Textul este disponibil sub licenţa Creative Commons Atribuire"