Biserica Valea Danului - O candelă spre cer.

Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le!

Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim.”

Binecuvitează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba casei Tale.


Pagini

marți, 7 septembrie 2010

”Alege școala!„ la Parohia Valea Danului

Parohia Valea Danului a implementat proiectul ”Alege școala!” cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului şi cu sprijinul Părintelui Inspector Anton Dicu din cadrul Biroului de catehizare. Prin numele lui, acest proiect, este o invitație, o chemare pentru copii la educație.

Acest program educațional se desfășoară săptămânal în biserica parohială și participă aproximativ 30 de copii. Colaborarea bună cu domnul Niță Nicolae, directorul școlii din Valea Danului s-a concretizat prin proiectele derulate împreună cu partenerii noștri – profesorul de religie, Matei Constantin, profesoara de limba română, Ilina Elena, meșterul popular, Dan Gherasimenscu și părinții.

În derularea proiectului, la activitatea desfăşurată ne-a sfătuit şi îndrumat cu dragoste Părintele Inspector Anton Dicu, din cadrul Biroului de Catehizare parohială al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.

Șase dintre copiii participanți la acest proiect au mers în Tabăra de Creație ”Licăr de Lumină” organizată de Patriarhia Română la Mânăstirea Durău, județul Neamț. În perioada 15 august-20 august 2010 au mers: Teodorescu Elena – Andreea, Oprescu Ștefania, Stănescu Ionuț - Georgian și au participat la atelierul de pictură, iar Dinescu Bianca – Alina, Dina Maria – Diana și Popescu Cătălina – Mihaela au mers în perioada 29 august-03 septembrie 2010 și au participat la atelierul literar-religios.

Acolo au înțeles că școala le poate deschide noi orizonturi în viață. Activitatea lor din tabără a fost răsplătită cu trei premii: două premii III (Teodorescu Elena – Andreea la atelierul de pictură și Dinescu Bianca – Alina la atelierul literar-religios) și o mențiune Stănescu Ionuț - Georgian (la atelierul de pictură).

În scurta vacanță au învățat să prețuiască și să înțeleagă mai bine rolul pe care îl are Dumnezeu prin Biserică, preotul și profesorul care îi învață de bine, școala care învață respectul, pentru a fi o mare familie în Biserica lui Dumnezeu.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu